Luiza Zan și Ploiești Jazz Trio concertează vineri la Karpatia Horse Show

960 490 Karpatia Horse Show

Una dintre cele mai apreciate voci ale jazz-ului românesc, Luiza Zan, alături de membrii formației Ploiești Jazz Trio vor concerta vineri, 27 septembrie, de la ora 18:30, la Karpatia Horse Show, pe scena din fața Palatului Micul Trianon din Florești, Prahova.

Prima zi la Karpatia Horse Show este consacrată elegantei probe de Dresaj ecvestru la care vor participa cai și călăreți din numeroase țări, evoluând aici pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020.

Suplețea dinamică, precizia și distincția prin care sunt realizate progresiile de dresaj vor face din această zi una memorabilă –  cu atât mai mult cu cât se va încheia cu un concert de excepție susținut de patru artiști de vârf ai scenei de jazz din România.

Din trio fac parte reputații muzicieni: Sorin Zlat – pian, Răzvan Cojanu – contrabas și Laurențiu Ștefan – percuție și împreună vor oferi publicului un concert special care va cuprinde o selecție dintre cele mai îndrăgite standarde jazz interpretate în manieră proprie, dar și compoziții originale.

Stilul abordat de artiști este cool jazz, latin, post-bop și clasic, iar, prin această fuziune de stiluri, redată cu multă prospețime, trio-ul s-a remarcat pe scenele consacrate atât din țară, cât și din străinătate.

Surprizele zilei de vineri nu sunt doar acestea, fiindcă pe arena secundară vor avea loc demonstrații spectaculoase de working equitation, programul zilei dovedind cu acest prilej legături intuitive între jazz și echitație, remarcându-se libertatea și creativitatea abordării fiecărei „discipline”. Și, pe tot cuprinsul zilei, cei mici și cei mari se pot bucura de o zi de picnic, participare la ateliere creative, tir cu arcul și numeroase alte surprize. Amănunte despre programul zilei, în rândurile de mai jos și pe karpatiahorse.ro

Accesul la eveniment este inclus în prețul biletului la Karpatia Horse Show valabil pentru ziua de vineri, 27 septembrie, sau prin abonamentele de trei zile achiziționate în avans. Biletele cu prețuri reduse sunt disponibile pe Bilete.ro la această adresă:  http://bit.ly/Karpatia2019