KARPATIA HORSE SHOW 2017: PASIUNEA PENTRU ECHITAŢIE, REGĂSIREA ELEGANŢEI

848 1200 Karpatia Horse Show

EVENIMENTUL IDEAL PENTRU A PETRECE UN WEEKEND MEMORABIL

 

Pasiunea pentru cai, eleganța, competiţia, adrenalina trăită la cote maxime, iubirea pentru natură şi energia unui loc istoric îşi dau întâlnire, în această toamnă, cu ocazia Karpatia Horse ShowÎntre 29 septembrie şi 1 octombrie, competitori din întreaga lume, campioni şi spectatori vor trăi experiența unicăprintre alei de castani şi ruine fermecătoare, într-un spațiu ce a aparţinut uneia dintre cele mai vechi familii româneşti, Domeniul Cantacuzino din Floreşti, județul Prahova.

Ediţia 2017 a Karpatia Horse Show îşi propune să reunească elementele de show şi recreere conturate în ediţia precedentă și să le ducă la următorul nivel. Pentru publicul care va ajunge în septembrie pe domeniul din Floreşti,organizatorii au pregătit numeroase activităţi: de la prezentări de cai eleganţi, ogari şi maşini de epocă, drive test cu maşini de teren şi de lux până la accesul într-o zonă comercială variată unde vor intâlni creatori de frumos şi gust. Special pentru familiile cu copii, în acest an, pe domeniul Cantacuzino, vor fi amenajate parcuri de aventură și spații creative, care le vor permite celor mici să se distreze și să deprindă lucruri noi. Zonele de agrement inspirate de parcul şi pădurea de pe cele 130 de hectare de domeniu fac din competiţia ecvestră un superlativ al evenimentelor de weekend outdoor pentru toţi membrii familiei. “Am dorit să dăm un semnal clar că echitaţia nu este doar un sport, ci un mod de viaţă. Am dorit ca orice iubitor de natură şi de frumos să îşi găsească locul în acest eveniment, fie că este sau nu pasionat de cai. Mulţumim celor 8000 de adulţi şi 3000 de copii care au fost alături de noi la ediţia din 2016. Anul acesta suntem și mai buni datorită lor. Oferim un mix de activitati, un weekend de povestit, in mijlocul naturii. Suntem convinși că cele trei zile de competiție vor rămâne în inimile celor care ne vor vizita”, spune Mihnea Vîrgolici, director al evenimentului.

Pe lângă agrement, Karpatia Horse Show înseamnă adrenalină, fiind, în primul rând, o competiție sportivă. Zeci de sportivi din întreagă lume vin la Floreşti să ia parte la concurs.  În acest an show-ul ecvestru aduce în prim plan Campionatul Balcanic de Atelaje, disciplină la care România este în top 10 mondial. Gabor Fintha, unul dintre cei mai faimoşi şi respectaţi designeri de obstacole de atelaje din lume, a construit pe domeniul Cantacuzino un parcurs la un nivel tehnic foarte ridicat pentru demonstrații de măiestrie.

Probele de Concurs Complet vor fi prezente şi de această dată. Vor fi obstacole impresionante, cu cai ce sar şi galopează prin apă sau sar buşteni şi mobilier supradimensionat, aranjate cu mare pricepere de designerul irlandez Peter Fellşi decorate de o echipă de peisagişti de top.

Toamna lui 2017 pe domeniul Cantacuzino de la Floreşti aduce momente unice de life style, o paradă nobiliară a pălăriilor, dar și doamne acompaniate de ogari eleganţi. Accesul turiştilor pe Domeniul Cantacuzino Floreşti se face cu uşurinţă. Acesta este situat în apropierea staţiunilor turistice din Prahova, la doar o ora de Bucureşti sau Braşov.

Biletele si abonamentele achizitionate in avans de pe site-ul bilete.ro și de la punctele de vânzare bilete.ro beneficiază de discounturi de până la 60%. Copii sub 14 ani beneficiaza de preturi preferentiale, iar accesul le este permis doar insotiti de parinti.

Pînă pe 14 Septembrie :

  • prețul unui abonament pentru cele 3 zile de show costă 30 de lei pentru  adulți, 40 de lei pentru un adult + 1 copil și 50 de lei pentru un adult + 2 copii.
  • Pentru vineri, 29 Septembrie, biletele costa 10 lei pentru un adult, 10 lei pentru un  adult și 1 copil și 15 lei un  adult + 2 copii.
  • Pentru 30 Sept si 1 Oct, preturile biletelor valabile o singura zi sunt: 20 de lei pentru adulți, 25 de lei pentru un adult + 1 copil și 30 de lei pentru un adult + 2 copii.

 

În zilele de desfășurare ale evenimentului bilete valabile pentru o singură zi se pot achiziționa de la punctele de acces, în incinta Domeniului Cantacuzino – Florești, Prahova.

Detalii şi imagini de la ediţiile anterioare găsiţi pe https://show.karpatiahorse.ro sau pe pagina oficială de Facebook, https://www.facebook.com/karpatiahorse. Pentru a intra în atmosfera Karpatia Horse Show, va invităm să urmăriţi filmul de prezentare al evenimentului: https://www.youtube.com/watch?v=EV9xs4n3H1Y

 

Foreword FEI president
By the FEI President

On behalf of the Fédération Equestre Internationale I would like to welcome you to Floresti in Romania for the 2nd edition of the FEI Balkan Driving Championship for Pairs. Carriage Driving is always a thrilling sport, and I know we can look forward to top-class competition over the coming days.

The Ergela Kelebija Equestrian Centre near Subotica in Serbia was the venue for the inaugural FEI Balkan Driving Championships for Pairs in 2013, and it wasn’t just a triumph for the Serbian National Federation and Organising Committee, it was also a spectacular showcase for the legendary breed of Lipizzaner horses.  Best known for their association with the Spanish Riding School in Vienna these fabulous grey equines stand out from the crowd everywhere they go. Their place in history across Europe is something special, and all of the podium-placed competitors that year had elegant Lipizzaner horses on their teams of pairs, with the world-famous stallion, Maestoso, well-represented throughout the event.

There’s nothing quite as eye-catching as horses in harness working seamlessly with their drivers and back-up crew. It is all about team-work, and the public fascination with this sport continues to grow. There’s a glamour and intrigue about it, and the excitement created by a team in full flight is electrifying. At this summer’s Longines FEI European Championships in Gothenburg, Sweden, over 35,000 spectators turned out to see the obstacle phase of the Marathon for Hand-in-Hand drivers. The spectator numbers may be somewhat less, but I’m sure we’ll experience plenty of that tension and excitement as the athletes, their horses and their crews battle it out for the FEI Balkan Driving Championship 2017 medals over the coming days.

I’d like to take this opportunity to thank our Romanian hosts. It will have taken a great deal of hard work and commitment to put this event together, and it is a great delight to know that equestrian sport in this region continues to thrive.

I would also like to acknowledge the vital contribution of the many volunteers who are key to the presentation of any successful equestrian fixture, giving freely of their time, energy and expertise which is very much appreciated. I send my best to the officials, and I wish the competitors the very best of luck. To their trainers, horse-owners, families, friends and supporters I send my sincere hope for a Championship filled with fun, friendship and great sport in which the welfare and happiness of our wonderful partner, the horse, takes precedence over everything else.

Ingmar De Vos
FEI President