KARPATIA HORSE SHOW 2017: ZECE MII DE VIZITATORI, ZECI DE CONCURENȚI, UN SHOW DE NIVEL INTERNAȚIONAL

1000 666 Karpatia Horse Show

Spectaculos! Acesta este cuvântul care poate descrie cel mai bine cele trei zile de Karpatia Horse Show pe domeniul Cantacuzino de la Florești, Prahova. Spectatorii, de la bebeluși de cîteva luni până la seniori, s-au bucurat de soare, aer curat, adrenalină și spectacol. Concurenți din 5 țări, 60 la număr, au venit la  Karpatia Horse Show 2017, fiecare animat de dorința de a câștiga premiul cel mare.

Ineditul acestei ediții a fost dat de Campionatul Balcanic de Atelaje. Invitat de onoare a fost chiar  presedintele FEI pe disciplina atelaje, Karoly Fugli. Lupta a fost strânsă, campionul național al României, Gergo Rackozi și fostul campion mondial, Eduard Barta, galopând umăr la umăr spre primul loc. Cel care a ridicat cupa deasupra capului a fost, într-un final, Gergo Rackozi. La proba de echipe pe primul loc s-a clasat echipajul României, format din Roland Istvan Varga, Mima Milorad Milin și Gergo Rackozi.

Pentru toți cei prezenti concursul complet internațional, cotat cu 2 stele de dificultate, a adus spectacolul în arenă. Determinată, britanica Roo Fox a fost cea care și-a adjudecat primul loc la cel mai dificil concurs al show-ului ecvestru. A fost ajutată de calul Islington si de Fleet Street. Rivalul ei a fost fost ungurul Gyor Gabor. „Îmi place foarte mult România. Vin de fiecare dată cu cel mai mare drag. Oamenii sunt extrem de prietenoși, condițiile de competiție sunt de excepție. În Anglia simt ca sunt doar un număr pe o tabelă, aici, la Florești, sunt apreciată și admirată. Și, spre fericirea mea, am câștigat și prima mea competiție de acest nivel”, spune Roo Fox, britanică aflată la a treia participare la Karpatia Horse Show. În fiecare toamnă Roo străbate mii de kilometri pentru a junge pe Domeniul Cantacuzino de la Florești.

Competiția de Prenovici a fost adjudecată de românca Cătălina Sfetea, pe calul Siena. De altfel, Cătălina s-a dovedit a fi revelația competiției, adjudecându-și primul loc și la Prenovici copii. Într-un concurs strâns, românca a reușit să se impună în fața unor concurenți din Ungaria sau Marea Britanie. Bușteni, șanțuri, mese din lemn, garduri vii și spectaculoasa fantână din fața Palatului Micului Trianon au fost cele mai dificile obstacole, pe care au trebuit să le sară călăreții.

Într-o atmosferă de poveste, pe vastul domeniu al Cantacuzinilor din Florești, spectatorii s-au bucurat de un weekend perfect.

Câteva sute de copii din numeroase școli din București, Ploiești și Valea Prahovei, au fost prezenți pe domeniu vineri și au luat parte la atelierele organizate cu sprijinul Fundației Domeniului Cantacuzino. Cei mici au colorat, au tras cu arcul, s-au jucat în fân sau au călărit.

Pentru cei mari Karpatia Horse Show a adus, pe lângă adrenalina competiției internaționale și momente de relaxare pe terasele zonei Gourmet, plimbări cu bicicleta pe cele 130 de hectare ale domeniului, senzații tari trăite alături de Toyota, sesiuni de shopping și multe altele. „Aprecierea spectatorilor noștri ne face să mergem mai departe. Este o competiție grea, cu o adevărată desfășurare de forțe logistice. Însă, când văd bucuria din ochii celor mici și fascinația adulților față de sportul ecvestru sunt mândru de ce am reușit să realizăm. Povestea continuă”, spune Mihnea Vîrgolici, directorul evenimentului.

Urmând tradiția anilor trecuți Karpatia Horse Show a încheiat cele 3 zile de spectacol ecvestru cu o paradă de ogari și mașini de epocă. Automobilele clubului Morgan au luat locul cailor pe hipodrom. iar doamnele elegante, cu pălării sofisticate, însoțite de ogari maiestuoși, i-au plimbat pe spectatori în timp.

Imagini unice de la Karpatia Horse Show pot fi urmărite pe pagina de Facebook a competiției Karpatia Horse Show, pe site-ul www.karpatiahorse.ro  sau pe canalul de youtube Karpatia Horse SHOW.

 

Sponsori: Toyota, Aqua Carpatica, Cramele Samburesti, Martini, The Botanist, Metaxa, Paul, Gonzales Grup, Michelin, Pluriva, Ipso, John Deere, Zetea, Otto

Organizatori: Domeniul Cantacuzino, Cross Country Farm, FER, FEI, Rumor Production

Cu sprijinul: Consiliul Județean Prahova, Camera de Comerț și Industrie Prahova, R&M Audit, MSL Logistic, Simar Metrologie, Pentru Cai, Cafeteca

Parteneri media: Magic FM, Adevărul, Dilema Veche, Historia, Men’s Health, National Geographic, Viva, Business Review, Times New Roman, IqAds, 24 FUN, Observator Cultural, Buna Ziua Brasov, Transilvania Business, Observatorulph.ro, CampinaTV.ro, Qbebe, Mami, Draga mea pentru copii, Parinti.com., Suntparinte.ro

REZULTATELE CONCURSULUI

CCI 2 stele

  1. Roo Fox, călare pe Eldorado

CCI 1 stea

  1. Sandra Takacs, călare pe Olimpia (România)
  2. Viorel Bubau, călare pe Arcitic ( România)
  3. Kaloyan Dobrev, călare pe Graf Gflenn (Bulgaria)

Prenovici

  1. Cătălina Sfetea, pe calul Siena
  2. Gary Flynn, călare pe Rocky
  3. Ioana Sprintu, călare pe Charlie

Novici

  1. Călin Nemeș, călare pe Quirro T (România)
  2. Sandra Takacs, pe Lucky Chin ( România)
  3. Levente Olasz, pe Urbanus (România)

Câștigători atelaje

  1. Gergo Rakozi (România)
  2. Eduard Bartha (România)
  3. Roland Istavn Varga (România)